Anul trecut, India a folosit mai mult carbune decat Europa si America de Nord la un loc
In 2023, emisiile mondiale au atins noi maxime, depasind recordul precedent din 2022
21 iunie 2024
Joi, Energy Institute in colaborare cu KPMG si Karney au publicat a 73-a editie a raportului anual intitulat Statistical Review of World Energy. Pentru prima data, documentul prezinta “date complete privind energia mondiala pentru 2023”.
Potrivit coautorilor, 2023 a fost “inca un an cu noi recorduri pentru lumea noastra flamanda de energie: consum record de combustibili fosili, emisii record pentru sectorul energetic, dar si un nivel record pentru energia obtinuta din regenerabile”.
Emisiile rezultate din productia de energie dar si din procesele industriale au crescut cu 2,1%, depasind recordul anterior stabilit in 2022. Mai mult chiar, emisiile aferente sectorului energetic au depasit nivelul de 40 GtCO2 pentru prima data in istorie, in timp ce consumul de electricitate a atins un nou maxim, respectiv 620 EJ, in crestere cu 2% fata de anul precedent.
Notabil este si consumul de carbune in India si China comparativ cu alte regiuni de pe glob. In timp ce utilizarea acestui combustibil, atat in Europa cat si in America de Nord, a scazut constant in ultimul deceniu, China ramane de departe cel mai mare consumator, detinand 56% din cantitatea totala utilizata la nivel global. In acelasi timp, India “a depasit consumul combinat din Europa si America de Nord pentru prima data in istorie”, au observat autorii.
Totusi, productia mondiala de energie din surse regenerabile a atins un nivel record, ca urmare a cresterii capacitatilor fotovoltaice si eoline noi. Acestea au atins nu maxim istoric, de 276 GW, in crestere cu 67% fata de anul anterior.
“Intr-un an in care am observat cum regenerabilele si-au adus contributia cu un nivel record, ponderea combustibililor fosili a ramas neschimbata pe fondul cererii mondiale de energie aflata in permanenta crestere”, a concluzionat Simon Virley de la KPMG.



