Doar 6,43 miliarde de EUA-uri tranzactionate in primele noua luni in 2023
Acesta este cel mai mic volum de piata din ultimii 6 ani
13 noiembrie 2023
Autoritatea germana pentru tranzactionarea emisiilor (DEHSt) a publicat saptamana trecuta raportul sau privind rezultatele obtinute in cadrul licitatiilor organizate de Germania in primele trei trimestre din 2023. Documentul contine si “o analiza ampla a evolutiilor inregistrate pe piata secundara”, dupa cum precizeaza DEHSt.
In intervalul ianuarie-septembrie 2023, volumul tranzactionat atat pe piata primara cat si pe cea secundara a totalizat aproximativ 6,43 miliarde de certificate. Aceasta cifra este cu 5% sub ceea ce s-a inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut si este cel mai mic nivel din 2017. Cel mai mare volum tranzactionat in primele trei trimestre, respectiv 8,28 miliarde de certificate, s-a inregistrat in 2021.
Volumul tranzactionat pe piata primara si secundara ianuarie-septembrie
Sursa: DEHSt, grafic realizat de EMBA Power
Raportul arata totodata ca in luna septembrie, pe piata primara, operatorii de instalatii si cei aerieni au cumparat doar 52% din volumul licitat, acesta fiind “cel mai mic nivel din iulie 2020”, cu mult sub media de 66% care a fost inregistrata in ultimele 12 luni. Diferenta de 48% din volumul scos la licitatie a fost cumparata de institutii de credit, firme de investitii si grupuri de afaceri.
Cea mai mare cerere din partea companiilor care au obligatii de conformare a fost inregistrata in noiembrie 2022, atunci cand operatorii instalatiilor aflate sub incidenta EU ETS, precum si operatorii aerieni au cumparat aproape 88% din volumul scos la licitatie.
Notabile sunt si veniturile obtinute in urma licitatiilor organizate de Germania in luna septembrie 2023, “cele mai mari venituri lunare de la inceperea vanzarilor/licitatiilor in 2008”. Per total, aproape 10,7 milioane de EUA-uri au fost licitate din partea Germaniei, avand o valoare de 889 milioane de euro care “merg in totalitate catre Fondul pentru clima si transformare”.



