
Alina TEODORESCU
Pozitiile statelor membre privind viitoarele revizuiri ale EU ETS indica diviziuni tot mai mari intre state
Un numar mare de state membre ale UE sustin incetinirea ritmului de reducere a alocarilor gratuite
15 aprilie 2026
Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (EPRS), care ofera sprijin analitic si de cercetare aprofundata membrilor Parlamentului European, a publicat marti un document care prezinta pozitiile statelor membre cu privire la aspecte cheie legate de viitoarea revizuire a ETS1 si a Rezervei pentru Stabilitatea Pietei (MSR).
Potrivit documentului, mai multe guverne din UE solicita, in diferite moduri, o eliminare mai lenta a alocarilor gratuite in cadrul EU ETS. In martie, o scrisoare semnata de zece tari, inclusiv Romania, a cerut extinderea alocarilor gratuite de certificate ETS dupa anul 2034.
Semnatarii au cerut, de asemenea, Comisiei Europene sa incetineasca eliminarea alocarilor gratuite incepand cu anul 2028. Raportul EPRS mentioneaza si Germania, care „sustine extinderea alocarilor gratuite (pentru exporturi), daca protectia eficienta impotriva relocarii emisiilor nu poate fi realizata prin CBAM”.
Cu toate acestea, subiectul care divide cel mai mult statele membre ale UE este posibila suspendare temporara a EU ETS. „In urma criticilor din partea mai multor state membre, tema a devenit o discutie la nivel inalt, cu interventii ale sefilor de stat sau de guvern care se opun sau sustin suspendarea EU ETS”, se arata in document.
In timp ce Polonia, Republica Ceha, Slovacia si Italia au cerut suspendarea EU ETS, opt state membre — Danemarca, Finlanda, Luxemburg, Portugalia, Slovenia, Spania, Suedia si Olanda — au respins aceasta idee intr-un document comun publicat in luna martie.
Anterior, in februarie, presedintele Frantei, Emmanuel Macron, s-a opus de asemenea apelurilor pentru suspendarea EU ETS, sustinand mentinerea pietei carbonului ca un instrument esential pentru transformarea industriala.
Cu toate acestea, Franta si-a exprimat in trecut ingrijorarea fata de nivelul ridicat al preturilor si, alaturi de Cehia si Polonia, a sustinut introducerea unui coridor de preturi. Potrivit Reuters, un document francez „a cerut UE sa stabileasca un coridor de preturi ETS definit in concordanta cu obiectivul de reducere a emisiilor al Uniunii si sa revizuiasca functionarea rezervei de stabilitate a pietei pentru a corecta imperfectiunile acesteia”.
Diviziunile dintre statele membre adauga un nivel suplimentar de incertitudine privind viitorul EU ETS. Totusi, potrivit Euractiv, „directia este din ce in ce mai clara. Se asteapta ca viitoarea revizuire sa combine masuri de stabilizare pe termen scurt cu schimbari structurale pe termen lung, in special in ceea ce priveste oferta de certificate si capacitatea de reactie a pietei.”


