Alina TEODORESCU

Alina TEODORESCU

EU carbon market analyst

Raport de piata arata ca investitorii speculativi raman in expectativa

Usoara scadere a pariurilor pe cresterea EUA-urilor sugereaza prudenta din partea fondurilor

23 iulie 2025

Investitorii speculativi si-au redus usor pozitiile net pe termen lung (detineri pe termen lung – detieri pe termen scurt) pentru EUA-uri pentru a treia saptamana consecutiv, potrivit datelor de piata valabile vinerea trecuta. Pariurile pe cresterea preturilor au totalizat 14,93 milioane de certificate – cel mai scazut nivel din luna mai – potrivit celui mai recent raport Commitment of Traders publicat de ICE Exchange.

Desi pozitiile nete pe termen lung a scazut, fondurile si-au majorat detinerile pe termen lung cu 2,29 milioane de certificate, ajungand astfel  la un total de 53,4 milioane. Insa pozitiile pe termen scurt au crescut si mai mult, cu 2,4 milioane in cursul saptamanii, pana la 38,4 milioane de certificate,  cel mai ridicat nivel inregistrat din saptamana incheiata pe 13 iunie.

Modificarile saptamanale relativ mici din datele de tranzactionare sugereaza ca participantii la piata asteapta semnale mai clare. De fapt, in aceasta saptamana „piata asteapta informatii privind calendarul licitatiilor pentru perioada septembrie–decembrie si actualizari privind alocarile gratuite de certificate”, potrivit Carbon Pulse.

Cu doar o saptamana ramasa pana la 1 august,  amenintarile tarifare ale SUA raman o preocupare majora, determinand investitorii globali sa adopte o atitudine de asteptare. Pietele europene, inclusiv EUAs, au deschis in crestere pe fondul stirilor despre un acord comercial incheiat intre SUA si Japonia. “Acordul cu Japonia a crescut semnificativ sperantele ca si UE ar putea ajunge la un acord comercial”, a explicat in aceasta dimineata Deutsche Bank reactia pietelor din Europa. 

Marti seara, presedintele SUA a anuntat ca bunurile importate din Japonia vor fi taxate cu un tarif de 15% – in loc de 25%, cat fusese stabilit initial pentru 1 august – semnaland o disponibilitate de a incheia acorduri comerciale.