Alina TEODORESCU

Alina TEODORESCU

EU carbon market analyst

Piata europeana de carbon s-a apreciat pentru a opta sedinta consecutiv 

Pietele de carbon si gaz in stare de asteptare (wait and see) dupa inaugurarea lui Donald Trump

21 ianuarie 2025

Luni, dupa un inceput de sedinta in scadere, piata europeana de carbon si-a schimbat directia in cea de-a doua parte a zilei, urmarind miscarile similare de pe piata de gaz. EUA-urile au inchis sesiunea cu un castig zilnic de 0,9%, marcand opt sedinte consecutiv pe verde.

Pe piata de gaz, TTF cu livrare luna viitoare s-a depreciat initial, pe fondul “prognozei care indica o incalzire a vremii pana la sfarsitul lunii in nord-vestul Europei si o crestere a productiei de energie eoliana dar urmare a relaxarii tensiunilor din Orientul Mijlociu,” potrivit Reuters.

Totusi, sentimentul nu a tinut prea mult timp si pana la sfarsitul zilei, gazul TTF era in crestere cu 2%. ”Dupa cum s-a intamplat si cu celelalte piete, au fost anumite ezitari inainte de inaugurarea lui Donald Trump care cel mai probabil vor exista si in zilele urmatoare,” scrie Energi Danmark in aceasta dimineata.

La doar cateva ore dupa ce a preluat presedintia, Trump a ordonat iesirea SUA din tratatul climatic de la Paris, indepartandu-si tara,  care este al doilea cel mai mare poluator din lume, de la eforturile mondiale pentru combaterea schimbarilor climatice. 

In plus, Trump a ridicat un moratoriu privind licentele de export GNL, decizie de care Europa ar putea beneficia in viitor, in contextul opririi livrarilor de gaz rusesc. “Totusi, impactul pe piata cel mai probabil se va vedea spre sfarsitul decadei atunci cand noile proiecte vor fi online iar acest an ar putea fi unul plin de provocari pentru Europa in conditiile in care continentul are nevoie de si mai mult GNL pentru a-si acoperi cererea,” avertizeaza Bloomberg.

Marti dimineata, atat gazul cat si carbonul au incercat sa-si mentina trendul ascendent dar in acest moment evoluaza in directii opuse, EUA-urile tranzactionandu-se in usoara scadere in timp ce gazul TTF era in crestere nesemnficiativa, ceea ce semnaleaza o strategie de asteptare (wait and see).