Alina TEODORESCU

Alina TEODORESCU

EU carbon market analyst

Traderii speculatori si-au majorat semnificativ pariurile pe cresterea preturilor la carbon

Datele de piata arata ca pozitiile nete pe termen lung sunt la cel mai mare nivel din ultimele 22 de luni

9 ianuarie 2025

Cel mai recent raport Angajamentul Traderilor (CoT) publicat de catre platforma ICE arata ca fondurile de investitii si-au majorat pozitiile nete pe termen lung (termen lung – termen scurt) pana la un nivel de 19,6 milioane de certificate, fata de 4,5 milioane cat se inregistrau in saptamana anterioara.

Datele arata ca, vinerea trecuta, traderii speculatori isi majorasera investitiile pe termen lung cu 5,5 milioane de certificate, ajungand la un total impresionant de 58,6 milioane de certificate. Mai mult chiar, fondurile si-au diminuat pozitiile pe termen scurt cu 9,5 milioane de certificate pana la un nivel de 39 milioane de certificate. Aceasta scadere este cea mai mare inregistrata din luna septembrie 2023.

Potrivit Carbon Pulse, “fondurile de investitii au acum cele mai mari detineri pe termen lung din ultimele 22 de luni”. Tinand cont de aceste acumulari agregate, se pare ca investitorii cred cu tarie ca pretul carbonului va creste, trimitand un semnal bullish pentru pretul EUA.

Sentimentul reflectat in cel mai recent raport realizat de ICE  este confirmat si de datele de piata. EUA-urile s-au apreciat in toate cele 4 sedinte organizate saptamana trecuta, inchizand cu o crestere saptamanala de 6%, consolidandu-se pentru a doua saptamana consecutiv si atingand cel mai mare nivel din ultimele 6 luni.

Investitorii speculatori au trecut de la un net pe termen scurt (scurt-lung) la un net pe termen lung (lung-scurt) in saptamana incheiata in data de 15 noiembrie, indicand un sentiment de piata mai optimist. Inainte insa, incepand cu august 2023, fondurile detineau pozitii nete pe termen scurt, sugerand o preferinta pentru vanzare in loc de cumparare.