Dinamica pietei de carbon afectata de vanzarile suplimentare legate de REPowerEU

Analist: Functionarea Rezervei pentru stabilitatea pietei este mai putin eficienta

23 aprilie 2024

Atunci cand Uniunea Europeana a decis sa scoata la licitatie certificate de carbon pentru a strange fondurile necesare pentru planul REPowerEU, participantii de pe piata si-au exprimat ingrijorarea ca o astfel de decizie ar putea conduce la o scadere masiva a pretului, bazandu-se pe cresterea ofertei combinata cu o incertitudine privind numarul de certificate care urmau sa fie vandute.

Comisia Europeana a propus in 2022 ca o parte din programul REPowerEU sa fie finantat prin vanzarea de certificate in cadrul EU ETS, avand o tinta monetara de 20 de miliarde de euro care urmau sa fie stransi in intervalul 2023-2026. 

Presupunand un pret mediu de 75 de euro, Comisia a calculat ca este nevoie sa scoata la licitatie in plus aproape 266,7 milioane de certificate pana in data de 31 august 2026.  Din acea suma, un procent de 40% ar fi urmat sa fie colectat din vanzarea anticipata a certificatelor care altfel ar fi fost licitate in perioada 2027-2030.

Dupa doi ani de cand a fost propus planul REPowerEU, se pare ca ingrijorarile initiale din pacate s-au dovedit a fi justificate. Decizia de a suplimenta oferta a pus deja presiune pe EUA-uri, intr-un moment cum nu se putea mai prost ales, pe fondul unei cereri scazute de certificate. Emisiile verificate au scazut cu 15,5% in 2023, “cel mai brusc declin de cand a fost infiintata piata de carbon in 2005”, potrivit Comisiei.

Mai mult chiar, actualul nivel scazut al pretului inseamna ca si mai multe certificate vor inunda piata, ceea ce va crea “o spirala descendenta care pune in pericol arhitectura europeana privind protectia mediului”, dupa cum declara Markus Krebbe, directorul RWE citat de Montel News saptamana trecuta.

Numeroase intrebari apar acum in ceea ce priveste modul in care Rezerva pe stabilitatea pietei (MSR), un mecanism gandit sa limiteze numarul de certificate aflate in circulatie, este suficient de potrivita pentru a absorbi surplusul actual, precum si cel viitor de certificate.

Potrivit lui Matteo Melotti, un expert de carbon citat de Montel News, strangerea de bani pentru planul REPowerEU ar conduce la cresterea ofertei cu 87 de milioane de certificate in 2024 si 2025, adaugandu-se la cele 16 milioane certificate de anul trecut. “MSR ar trebui sa sprijine piata, totusi mai putin decat ar fi facut-o fara vanzarile suplimentare pentru REPowerEU”, a completat Melotti.