In 2023 emisiile verificate in EU ETS au scazut cu 15,5%, mai mult decat se astepta
Scaderea mai mare a emisiilor inseamna ca MSR retrage mai multe certificate de pe piata
8 aprilie 2024
Datele preliminare publicate saptamana trecuta de catre Comisia Europeana arata ca emisiile verificate ale operatorilor care intra sub incidenta EU ETS au scazut cu 15,5% in 2023 comparativ cu nivelul inregistrat in anul anterior. “Emisiile in ETS sunt acum cu aproape 47% sub nivelul din 2005 si in parametri pentru a se putea atinge tinta de -62% pentru 2030”, a precizat Comisia.
“Aceasta scadere este cea mai semnificativa reducere de cand a fost lansata schema in 2005, potrivit executivului, depasind estimarea consensuala facuta de participantii de pe piata. Potrivit unui numar de 11 analisti care au fost chestionati de Montel News in luna martie, emisiile verificate erau estimate sa scada cu 14%, declinul variind intr-un interval cuprins intre 11% (LSEG) si 17% (Morgan Stanley).”
Emisiile provenite de la sectorul energetic au scazut cel mai mult, respectiv cu 24%, pe fondul cresterii surselor regenerabile ca urmare a conditiilor meteo mai favorabile. Acestea au condus la o crestere a productiei de energie eoliana si solara care a coincis cu o redresare a productiei de energie hidro si nucleara in Franta.
In sectorul industrial emisiile au scazut cu 7% comparativ cu anul anterior, pe fondul “unei combinatii intre reducerea productiei si a cresterii eficientei, tendinte care au fost vizibile mai ales in industriile de ciment, fier si otel”, dupa cum precizeaza Comisia.
Mai mult chiar, datele preliminare arata ca aviatia a fost singurul sector unde emisiile au inregistrat cresteri, in conditiile in care transportul aerian continua sa se redreseze dupa pandemie. Comparativ cu 2022, cresterea emisiilor in acest sector a fost de aproape 10%.

Totusi, declinul mai mare al emisiilor se traduce prin cresterea certificatelor aflate in circulatie, ceea ce inseamna ca rezerva pentru stabilitatea pietei (MSR) va retrage de pe piata mai multe EUA-uri prin reducerea cantitatii scoase la vanzare in cadrul licitatiilor. Numarul total al certificatelor aflate in circulatie (TNAC), care joaca un rol important in functionarea MSR, va fi publicat in data de 1 iunie 2024, in loc de luna mai, ca urmare a schimbarii calendarului conformarii.



