Pretul european al carbonului este in cadere libera

EUA-urile au pierdut aproape 15 euro de la inceputul anului

15 ianuarie 2024

Pretul european al carbonului au pierdut teren in fiecare zi din saptamana trecuta pentru a inchide vineri cu o scadere saptamanala semnificativa de 14%. In cadrul ultimei sesiuni, EUA-urile au atins cel mai mic nivel din octombrie 2022 pentru ca in final sa inchida la 65,81 euro.

In prima parte a zilei de luni, pretul carbonului continua sa inregistreze pierderi, atingand pentru scurt timp un alt minim pentru ultimele 15 luni. “Piata pare sa fie in cadere libera in acest moment”, a scris intr-o nota in aceasta dimineata firma daneza de trading Energi Danmark. Pretul a pierdut aproape 15 euro fata de cel mai mare nivel atins in acest an chiar in prima sedinta de trading din 2 ianuarie.

Vinerea trecuta a fost o zi mai aglomerata decat in mod normal, cu 30,2 milioane de certificate tranzactionate, peste media zilnica a anului de 20,3 milioane de certificate. Tot notabil este faptul ca piata de carbon nu a reactionat la semnalele de crestere venite de pe pietele de combustibil. 

Atat carbunele, cat si gazul au inregistrat vineri o sesiune pe crestere, destul de rara in ultima perioada, in special datorita prognozei meteo care indica o scadere a temperaturilor si a intensificarii ingrijorarilor privind extinderea conflictului din Orientul Mijlociu. TTF cu livrare luna viitoare a inchis ziua in crestere cu 4%, in timp ce pretul carbunelui a reflectat castigurile inregistrate de gaz. 

Saptamana ar putea continua cu scaderea pretului la carbon, in primul rand datorita reluarii licitatiilor zilnice. “Participantii de pe piata asteapta reinceperea licitatiilor din data de 15 ianuarie”, anticipa vineri analistul senior Yan Qin din cadrul bursei de la Londra.

Potrivit calendarului EEX, peste 13 milioane de certificate vor fi scoase la licitatie in aceasta saptamana. Volumul este cu peste 13% mai mare decat acum un an, pe fondul cresterii ofertei datorita REPowerEU si a includerii in EU ETS a transportului maritim.