Pretul carbonului a crescut cu aproape 4 euro miercuri, cel mai mare castig zilnic din luna aprilie
Cresterea cotatiilor la gaz si pauza de patru saptamani in organizarea licitatiilor sprijina puternic cresterea EUA-urilor
21 decembrie 2023
Pretul european al carbonului a reusit sa se aprecieze masiv, cu 3,80 euro in sedinta de miercuri, continuand momentul inceput luni, atunci cand a fost organizata ultima licitatie pe 2023. Acesta este cel mai mare castig zilnic in valoare absoluta inregistrat din luna aprilie.
Trendul ascendent din ziua precedenta este mentinut si in sesiunea de joi dimineata, EUA-urile tranzactionandu-se pentru scurt timp la 77,75 euro, cel mai mare nivel de pana acum din luna decembrie.
Intre timp, pe piata de gaz, TTF cu livrare in luna ianuarie s-a tranzactionat pentru scurt timp in crestere cu 5% fata de inchiderea de ieri, pe fondul ingrijorarilor privind o posibila intrerupere a livrarilor de GNL dinspre Qatar catre Europa prin Marea Rosie. Totusi, vremea mai blanda si stocurile solide ar putea sa limiteze aceasta crestere a preturilor.
“Pe langa semnalele de crestere de pe piata de gaz, evolutia a fost atribuita si traderilor care isi inchid pozitiile pe termen scurt inainte de Craciun”, a spus firma de trading Energi Danmark intr-o nota din aceasta dimineata.
Date din Raportul Commitment of Traders (CoT) au aratat ca fondurile de investitii si-au redus pariurile facute pe scaderea pretului la carbon. Fondurile au detinut vinerea trecuta pozitii nete pe termen scurt de 37 milioane de certificate, comparativ cu 41,9 milioane de certificate in saptamana anterioara. Astfel, acestea si-au redus pozitiile scurte cu 1,4 milioane in timp ce si-au majorat pozitiile lungi cu 3,5 milioane.

Un alt motiv pentru aceasta crestere mare a pretului la carbon este lipsa licitatiilor, “primele licitatii pentru 2024 urmand sa inceapa in 15 ianuarie”, potrivit Directoratului general pentru actiune climatica. Traditional, pauza in organizarea licitatiilor din luna decembrie a sprijinit puternic evolutia pietei in trecut iar trendul ascendent observat incepand de luni sugereaza ca strategia traderilor ar putea sa respecte aceasta traditie.



