Jumatate din emisiile EU ETS sunt generate de doar 30 de companii
Carbon Market Watch: Aristocratia emisiilor este dominata de sectorul energetic
27 noiembrie 2023
Carbon Market Watch a publicat luni topul celor 30 de companii care “formeaza aristocratia emisiilor in UE”. Lista a fost realizata “prin identificarea, pentru fiecare detinator de cont in EU ETS a companiei mama, analizand in amanunt informatiile privind detinatorii proprietatii private”.
Raportul, intitulat sugestiv “Aristocratia emisiilor”, arata ca in 2022, dintr-un total de 3515 companii aflate sub incidenta EU ETS, “anumite companii mari au un rol important si disproportionat in a alimenta criza climatica si prin urmare, ar trebui sa poarte o responsabilitate mai mare in ceea ce priveste lupta climatica”.
Din datele analizate de Carbon Market Watch rezulta ca in anul 2022, primele 30 astfel de companii au fost responsabile pentru peste 50% din emisiile verificate in EU ETS si aproape 25% din emisiile totale din UE.
Asa cum era de asteptat, lista este dominata de sectorul energetic. Cei mai mari trei emitenti sunt numai companii energetice. Deloc surprinzator, gigantul energetic REWE este in fruntea listei la o diferenta mare, o pozitie pe care o detine inca din 2005 cand a inceput sa functioneze EU ETS.
Tarile cele mai bine reprezentate in lista aristocratiei emisiilor sunt Germania si Polonia, fiecare cu cate 5 companii, urmate de Franta si Cehia, ambele cu cate 3 companii si Italia cu doua.



