Polonia ataca in justitie parti din Pachetul climatic Fit for 55
Varsovia este nemultumita de cresterea obiectivelor privind reducerea emisiilor si diminuarea alocarilor gratuite
25 iulie 2023
Saptamana trecuta, ministrul polonez al mediului Anna Moskwa a anuntat pe pagina sa de Twitter ca tara sa a introdus o plangere impotriva deciziei Uniunii Europene de “a majora tinta privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, precum si reducerea numarului de certificate gratuite de pe piata”.
Potrivit lui Moskwa, standardele climatice mai ambitioase ale UE “ar putea sa pericliteze securitatea energetica a tarii noastre iar noi nu putem sa acceptam”. Plangerile fac parte dintr-o serie mai larga de actiuni in justitie care vor fi inaintate Curtii Europene de Justitie a Uniunii Europene (CJEU) privind politicile climatice ale blocului comunitar.
Cu diferite ocazii, Varsovia si-a exprimat dezacordul in ceea ce priveste “povara excesiva asupra societatii care rezulta din cerintele Uniunii Europene in ceea ce priveste obiectivele climatice”, dupa cum preciza un oficial din cadrul ministerului mediului citat de EURACTIV.
Mai mult, din punctul de vedere al Poloniei, intregul pachet climatic cunoscut sub denumirea de “Fit for 55” ar fi trebuit adoptat prin consens si unanimitate si “nu prin marginalizarea participantilor minoritari”. Totusi, actiunea legala a Poloniei cel mai probabil nu va avea sorti de izbanda, in conditiile in care CJEU nu a admis argumente similare sustinute de Polonia in trecut.
Varsovia a dat in judecata Uniunea Europeana in 2016, fara succes insa, cerand anularea deciziei privind introducerea Rezervei pentru stabilitatea pietei (MSR). Unul din argumentele sustinute atunci a fost faptul ca MSR a fost adoptata “conform procedurii legislative ordinare, desi constituie o masura care ar afecta semnificativ decizia statelor membre in ceea ce priveste alegerea surselor de energie si prin urmare o astfel de decizie ar trebui adoptata de Consiliu in unanimitate”.
CJEU a respins insa argumentul Poloniei, motivand ca “MSR are ca efect stabilizarea surplusului de certificate de pe piata” si “nu este necesar sa se evalueze presupusele efecte pe care decizia contestata le-ar avea in ceea ce priveste mixul energetic al Poloniei ”.



